Sensibilitatea femeilor

Inspirată tot de marele haifaiv, care pare-se, devine învechit pentru că mai tânărul feisbuc vine cu paşi grăbiţi din urmă, aş dori să dezbat tema obsesiilor femeieşti pentru tot felul de animăluţe, lighioane sau alte patrupede.. Dragele de noi suntem hipnotizate într-un fel sau altul ba de fluturi (aici mă fac vinovată şi recunosc!), ba de văcuţe, oiţe, şerpi, furnici ş.a.m.d.

Eu una colecţionez fluturi, începând de la tablouri, agrafe,haine, cristale, bibeloruri, mai ales bijuterii, medalioane, pandante şi am împodobită camera, asemenea unei puştioaice, cu fluturi în toate dimensiunile şi culorile. Bărbaţii, dragii de ei, de-a lungul timpului i-am „instruit” în aşa fel încât, un cadou, sub orice formă ar fi el, dacă e cu fluturi, va avea succes garantat la mine.

Altele iubesc vacile, unele oile, depinde de ce te atrage sau ce te face să ovulezi numai la simpla apariţie în câmpul tău vizual a obiectului care  satisface nevoia colecţionarului din tine.

Acum întrebarea mea este.. Oare femeile chiar sunt pasionate de vaci? De fluturi? Sau o fac de dragul de a se simţi nişte idioate, care trebuie să aibă o pasiune pentru ceva pur femeiesc? Ca să zică şi ea draga de ea, ca moare după ceva, iubeşte ceva, colecţioneză ceva, ce e numai al ei şi al altor câteva mii de femei din lume..? Eu de exemplu recunosc, pasiunea mea pentru fluturi e superficială, nu ştiu nici câte specii sunt în lume, nici cum se înmulţesc, sau detalii de acest fel. Şi la fel, bănuiesc eu, că sunt şi celelalte colege de breaslă. Mie îmi plac fluturii pentru că sunt coloraţi, unii iau o formă bestială, au o singură zi de viaţă în care se bucură din plin de fiecare clipă, zburând din floare în floare, şi cam atât..

Voi ce pasiuni de acest fel aveţi? Ce colecţionaţi?

 

Dulăpiorul cu relaţii

Mereu am văzut viaţa mea sentimentală, poate şi a altora, asemeni unui dulap de lemn cu multe sertăraşe, mai degrabă asemeni unei noptiere cu o veioză, care domneşte peste sertarele multe (sau puţine) care se continuă sub ea.

Fiecare compartiment poartă alt miros când îl deschizi, sălăşluind amintiri diferite în interior: o eşarfă, o pereche de cercei, un jurnal, o carte, o batistă epuizată, un desen..

De exemplu, din prima relaţie îmi amintesc şi acum că cele mai intense erau dorul, pentru că era o relaţie la distanţă, emoţia revederilor, fiorul fragedei iubiri, al aşternuturilor ruşinoase, al lacrimilor nesfârşite la despărţire. Scriam scrisori (DA! scrisori, nu mailuri, nu messenger), le desenam, le parfumam.

Apoi a urmat căutarea unui alt drum, al iubirii mature, al experienţelor, al jocurilor de-a femeia matură, care deja ştie ce vrea de la viaţă (asta se întâmpla pe la 20 de ani), femeie care bineînţeles era încă un copil şi a dat peste un alt copil, mai mare el aşa de felul lui..distracţie care a durat cam doi ani jumatate, trei maxim, alături de cataclismele despărţirilor şi paradisul împăcărilor. Da, aş putea spune că e sertăraşul cel mai important şi cel mai bogat de până acum, ce răspândeşte la deschidere, miros de vise în scrum şi neuroni prăjiţi la grătar.

Bineînţeles, avem şi sertăraşele drăgălaşele construite printre picăţele, relaţiile de 4 luni, 6 luni, un an.. Doar sunt o Don Juană, mă respect. Urăsc singurătatea, asta ştiu sigur! Plus că-mi place să descopăr noi talente )

Şi nu regret nimic pentru că am învăţat de la fiecare câte puţin.

Voi câte sertăraşe aveţi şi care vă e cel mai drag? Ce se află în ele?

2012, the movie, the horror, the hope

Am fost la cinematograf pentru a viziona revelaţia sfârşitului de an în materie de filme: 2012.  Trebuia să îl văd, doar văzusem trailerul de un an şi ceva, plus că eram curioasă de efectele speciale, de viziunea regizorului Ronald Emmerich, realizatorul unui disaster-movie, într-adevăr. De ce spun asta? Pentru că e chiar un film al dezastrelor, al celor 7 minuni ale lumii doborâte în doi timpi şi trei mişcări, al zgârie-norillor distruşi asemeni unor scobitori fragile, al turnului Eiffel luat pe sus, al dezumanizării indivizilor în lupta pentru supravieţuire. Şi cu toate astea, e un film uşor, digerabil. Te ţine în priză, te stresează, tranpiri, dacă eşti şi mai slab de înger, lăcrimezi, ţi se ridică părul pe spate- dacă ai- şi în final, nu poţi să spui că nu a fost un film mişto. Merită văzut pentru efectele speciale, pentru senzaţiile pe care ţi le oferă.

Scena memorabilă este cea în care se face reclamă mascată, pe faţă, cum vreţi voi, la maşina Bentley, care, vezi-Doamne, îi scapă pe eroi de la pieire tocmai în munţii plini de zăpadă, abrupţi şi îngheţaţi.

A! Şi încă ceva! dacă vine sfârşitul, tu muritorule de rând, bugetarule, angajat la patron sau directoraş, nu îţi face iluzii că vei trăi sau că vei avea şansa de a fi salvat. Doar oamenii cu bani vor avea dreptul să perpetueze specia umană începând cu anul I de după sfârşit.

Da, asta am învăţat din film sau asta mi-a rămas pe retină: banii fac lumea să se învârtă. .şi asta s-ar putea să conteze şi în ultimele clipe de viaţă.

Voi l-aţi văzut? Cum vi se pare?

The end!

Nunta la români

No hai să vă zic eu părerea mea despre nunțile de pe meleagurile mioritice, eveniment prin care probabil că voi trece și eu, deși nu e moarte de om dacă nu fac nuntă. Având în vedere că provin dintr-o familie destrămată, care a avut grijă să îmi insufle spiritul de familie și de unitate NOT, nu sunt foarte încrezătoare în ideea de căsătorie, dar hai, fie, să zicem că aș risca o dată. Niciodată nu am considerat că nunta în sine, actele, petrecerea, orchestra, inelele sau rochia albă pot să lege doi oameni mai mult decât i-ar lega sentimentele sincere, care sunt mai mult decât de ajuns pentru a duce împreună, o viață fericiți. Și, bineînțeles, nu uităm de problemele aferente, legate de comunicare, respect, încredere, fidelitate care împreună cu sentimentele de iubire formează un tot unitar.

Să vă spun, deci, off-ul meu în legătură cu acest eveniment mirobolant, raportându-mă bineînțeles la ipoteza că într-o zi va veni unu care mă va lua și pe mine de nevastă.

În primul rând, nunta mea nu va fi un eveniment de o amploare grotescă având ca invitați 2432 de papițoi costumați, papionați, zugrumați de caravată și 4633 cucoane coafate, sclipicioase, kitschoase, pentru că nu ai cum să controlezi ținuta invitaților tăi, iar asta mă deznădăjduiește cumplit, numai când mă gândesc la albumul foto..Eu, o mireasă extra-simplă, înconjurată de toate păpușile alea de la teatru..Grr, groaznic!Eu îmi imaginez evenimentul cu pricina ca fiind un prilej de bucurie că eu și Gicu ne-am găsit, ne luăm, ne iubim, și vrem să avem câteva persoane dragi și de esență alături de noi.Nu mulți, că ce e mult nu-i puțin, dooh! Câțiva prieteni dragi, mai o soră,mai un frate, un părinte, ma-aa-aa-xim, alături de care să ne bucurăm. Să petrecem. Nu să ne obosim.

Locația. Nu știu de ce, dar un spațiu închis, o sală amenajată jenant nu mă satisface.Un loc în care să știu că se țin nunți pe bandă, și așa cum eu și Gicu ne-am îmbătat în sala aia și am sărbătorit cu oamenii de suflet, așa au făcut încă o mie. Și chelnerii ofiliți și plicitisiți să ne servească invitații pentru că normal, au văzut și au servit o sută de nunți, iar noi nu suntem cu nimic mai speciali, mă îngrozesc. Aș prefera o câmpie, un deal, o grădină, o plajă, un spațiu deschis. Cu oameni îmbrăcați frumos, lejer, nu la patru ace. De exemplu..îmi imaginez o plajă amenajată cu mult alb, cu multe flori albe, cu invitați îmbrăcați în in, în haine ușoare, așa ca în concediu..Cu briză cu miros de sare, cu cer albastru și nisip sub tălpile unei mirese strălucind de împlinire și fericire. Dap! Am hotărât, nu vreau sală de nuntă. Vreau cort, decoruri, flori..Nu vreau panglici de satin sub nicio formă!!

Mâncarea?.. În niciun caz nu o să-mi îndop invitații o noapte întreagă cu sarmale și piure de cartofi. Pentru că nunta mea va fi ziua, se va întinde și peste noapte, normal, dar seara nu cred că o să-i chinui săracii cu paishpe feluri de mâncare, când ei vor avea mai mare chef de dans și de beție. Iar la ce invitați vor fi din partea miresei, adică MOI, cred că va fi o mică adunătură de alcoolici )

Bineînțeles că mă voi căsători vara, va fi cald, altfel nu concep.Sunt născută vara, urăsc frigul. Nu vreau rochii împopoțonate, funde, paiete, cu atât mai mult rochia mea de mireasă, verighetele, care bineînțeles vor fi confecționate din aur alb, cel mai elegant, cel mai rafinat.. Nimci excentric, nimic de prost gust.. Altfel nu îmi imaginez ziua aceea la care visează orice femeie, decât fiind așa cum îmi doresc eu să fie.

Muzica?.. Desigur o orchestră cu repertoriu bogat, care să conțină atât piese vechi, de suflet, oldies but goldies, cât și noi..classic și modern.

Aaa! Și încă ceva! Pe mine să mă ia dracu dacă mă las furată de cineva. Ce obicei tâmpit. Hai să luăm mireasa, s-o ducem în club, s-o urcăm pe masă, cu papițoaiele după noi, cu cameramanu, cu aparatu foto.Penibil. Hai să mă vadă tătă lumea că mă mărit, că dansez în club în rochie de mireasă, ocazie cu care îmi și iau rămas bun de la viața de noapte. Uitând că de fapt când ne-am cunoscut, eu și Gicu eram beți, într-un bar, sau cel puțin ne beam mințile împreună în weekenduri, făceam dragoste ca orbii pentru primele dăți și și atunci sigur aveam ceva la bord. )

Acestea fiind spuse, vă anunț că nu sunt dornică de nunți, dar când va veni vremea o voi face și pă asta. Și fără domnișoare de onoare, fără chestii băgate în tipar. Nu va ști nimeni, probabil. Decât zvonuri, bănuieli, pentru că ce e discret e și frumos. Și dacă faci o treabă, o faci pentru sufletul tău, nu pentru ceilalți, nu de dragu de a îmbăta o sută de porci și de scroafe, nu pentru bani și cadouri, nu pentru că vrei să-ți cumperi apartament sau mașină din banii de nuntă-să fim serioși, astea trebuie să le ai înainte de nuntă- ci pentru că TU vrei să sărbătorești evenimentu’ împreună cu nebuna/nebunul care vrea să fie colegul tău de suferință și de făcut plozi cel puțin toată viața.

Hai, case de piatră!

Și ca bonus acest extras video de nuntă a la Roumanie:

Ceai negru..cu lapte

Fugea prin ploaia măruntă cu ochii strânși și mâinile încrucișate sub sâni pentru a nu lăsa afară  căldura de sub palton. Se grăbea să ajungă în cafeneaua aceea cu miros de lemn crud unde o aștepta mereu un ceai cald. Și două mâini mari, fierbinți. Doi ochi verzi. Două buze înțelepte.

Acolo își găsea refugiul, adăpostul, căldura, liniștea. Și cele mai frumoase ore ale vieții ei, petrecute tot acolo, se scurgeau.

De obicei, evada în pauza de masă pentru a purta nesfârșitele conversații despre suflet, poezie, muzică, țigări, vremea de afară, cu el, unicul bărbat pe care îl iubise în viața ei.

A făcut asta zi de zi, ani de zile.

Într-o zi nu a mai așteptat-o nimeni acolo. Nici măcar ceaiul nu mai era atât de aromat. Nici pereții nu mai miroseau a învechit. Nici buzele nu își mai sorbeau cuvintele.

Iar Cafeneaua s-a închis.

Atunci a decis să-și deschidă propriul local.Cu noi vise, noi pereți, noi ceaiuri…noi vizitatori.

Strange feeling

În ultimul timp am ciudata senzație de bine, așa cum vi-am mai spus. Senzația de răsfăț, care abia acum e în forma incipientă. Și asta nu pentru că s-au schimbat enorm de multe în viața mea, ci pentru că am început să gândesc mai egoist decât înainte, pentru că mă focusez mai mult pe propria persoană. Pe propriile dorințe..Lucru pe care mult timp l-am lăsat deoparte, pentru mine contând mereu ce își doresc ceilalți..și mai puțin ce îmi doresc eu. Nu, nu glumesc! Dorințele mele băteau un drum atât de lung până la destinația finală, adică împlinire, încât odată împlinite, nu mai aveau nicio satisfacție pentru spiritul meu..

Evident, echilibrul trebuie să existe în viața oamenilor, căci fără echilibru te pierzi în întâmplări stranii, în derizoriu. Și eu mereu am avut acest simț al firescului, al întâmplărilor corecte sau al deciziilor înțelepte, deși, nu o dată m-am înșelat..dar fără a uita să învăț din propriile greșeli. Iar echilibrul mi-a lipsit cu desăvârșire în ultimii ani din viață..nu din cauza neaparat a CUIVA, ci poate chiar din cauza mea..Sau pentru că așa a fost să fie, trebuie să ajungi undeva jos rău de tot, pentru a putea urca apoi din nou.Pentru ca de la nivelul zero nu ai cum sa mergi sub zero, decât sclipitor să progresez spre următorul nivel..și următorul și următorul. Și pentru că drumul spre maturizare, pe care conștientă pășesc nu e tocmai pavat cu bune intenții, încerc să îmi explic despre bunătatea sau răutatea oamenilor ca despre un pericol pe care va trebui mereu să-l înfrunt.

Privind în urmă mă doare, dar într-un fel trebuie să și mulțumesc pentru tot ce am avut, bun sau rău, pentru că
fără toate experiențele și fără toți oamenii, nu aș fi putut să devin cine acum sunt, cine voi fi peste un timp…

Fiecare a avut contribuția lui, măruntă sau majoră..fiecare te ajută să te îndrepți spre o finalitate, fiecare e o treaptă în sine.

Eu nu pot să spun decât..Mulțumesc!

Nu înțelegi?

Fericirea nu se poate clădi pe necazul altora. Ți-am spus-o de nenumărate ori..You can call me crazy, dar..

Nu puteam fi niciodată unde ai visat tu să ajungem..! Nu puteam împlini ceva frumos când alții plângeau din cauza noastră. Nu puteam dormi liniștiți nopțile și nu împreună.Da, tu, cu tine vorbesc!

Cum adică nu mă auzi?..Mereu ai avut urechi pentru vorbele mele, ochi pentru cuvintele mele, putere pentru dorințele mele. Și eu probabil visam la un asemenea suflet numai în ascuns, numai prin dorințe minuscule și bine tăinuite …Poate tocmai de aceea nici nu am avut puterea să te recunosc.

Știu că suntem din același aluat, mi-ai spus-o mereu. Și mă gândesc deseori la asta, la asemănările noastre, la destine.Și la diferențe. La omul nepotrivit în timpul nepotrivit.

Tu ce faci? Cum ești?..

Eu nu mi-am găsit fericirea nici în scorbura mea ascunsă, umedă și întunecată, unde aveam iluzia că sunt în siguranță și iubită, respectată. Știai asta.

Dar nici tu nu ai fericirea în scorbura ta, indiferent după câte geamuri fumurii te-ai ascunde. Sufletul tău iese aburind prin fisuri, zboară spre pacea aceea dulce pe care încă nu ai găsit-o. Și nu o vei găsi curând, știi bine.

Ai putea să-mi faci tot răul din lume, să știi. Să împrăștii noroi, să zugrăvești scenarii, să tai și să spânzuri.Eu nu te-aș condamna, pentru că recunosc sufletele bune de la ani lumină distanță. Și nu prea poți să pari ceea ce nu ești.Cel puțin nu în ochii mei care pot fi și cei mai aspri și cei mai calzi.

Trebuie să treci prin încercări grele pentru a vedea cât de puternic ești. Viața e un test continuu.Și tu..Tu? Unele le-ai trecut, altele le-ai picat, în ochii mei, care evdient pot fi cea mai slabă validare de care ai avea nevoie.

Oricum…

Ești de-al meu.. așa vei fi mereu. Ești doar rătăcit pe drumul vieții.

Și puțin nebun. )

Și, bineînțeles, specificările de rigoare: acest text este dedicat în mod șocant unei persoane pe care când toată lumea o aprecia, eu eram susceptibilă. Și când toată lumea o urăște, eu îi găsesc fine circumsanțe atenuante. Da, evident e vorba despre Băsescu! ) pentru că eu nu știu cu cine să votez!

Eu și norișorul meu

Da, stau pe un norișor de puf și nu mai vreau să cobor. Da, mă învăluie frigul de afară și îmi îngheață degetele de la picioare, dar vâslesc în continuare și mă strecor printre aburi de fum parfumat cu bețișoare chinezești..iar șoseaua mea e pavată cu aer proaspăt și albastru, cu zâmbete și speranțe.

Da, primesc thousands of kisses și crini albi zi de zi..mă țin pe după gât cu prietenii în crâșma noastră de suflet. Și da, zâmbesc! Știu că e doar o stare trecătoare, poate,și într-o zi voi cădea din puf în noroi, again! Dar asta e viața, ups and downs..

Ceva mă face să mă simt bine de câteva zile încoace, să levitez, să mă prăbușesc comod în spumă, să nu-mi pese de ziua de mâine..Știu că la voi e toamnă spre iarnă, dar eu ma simt astenică..zici ca ar veni primăvara, cel puțin pentru mine.

Ideea e că m-am întors acasă din frumoasa capitală europeană, Viena ,

cu fruntea descrețită.Pentru că acolo am văzut oameni frumoși. Sincer! Frumoși în sensul de : civilizați, amabili, curați, răbdători, atent îmbrăcați. Îmi place continentul meu, cred că în Europa am trăit și în alte vieți, pentru că mă regăsesc total pe străzi pavate, printre trăsuri trase de cai și restaurante cochete. Iar în Viena mereu mă voi simți ca acasă.

Oricum și întoarsă în țară am avut prilej de bucurie, căci de câteva zile o țin într-o petrecere continuă.Am sărbătorit și Halloweenul- chestie împrumutată, dar simpatică- eu deghizându-mă în……școlăriță. )

Nu vreau să vă plictisesc prea mult, ceea ce vreau să subliniez e că sunt fericită, opimistă și că visez..Adică, sper să nu visez tot ce mi se întâmplă! Și să nu mă mai trezesc..să nu mai cobor de pe norișor, căci mi-e așa de cald și de bine..

p.s îmi cer scuze pentru data de pe imagini, dar mie îmi place să las data..e mai cu farmec..

Zodiac. Femeia Taur.

Majoritatea prietenelor mele cele mai bune au fost şi sunt născute în zodia taur… Charismatice, frumoase, săritoare, uneori furioase sau mândre, mereu am le-am avut, fără să vreau în preajma mea, de la vecina de scară, colega de lopăţică şi găletuşă..până la prietena cea mai bună din liceu şi actuala cea mai bună prietenă.

Uneori simţeam că le iubesc la nebunie, dar când taurina din ele scotea la iveală o ambiţie şi o nonşalanţă adesea dureroase, simţeam că nu pot rezista valului de praf pe care îl lasă taurii în urma lor.. Oricum, e o zodie puternică şi interesantă. Printre celebrităţi aflate sub semnul taurului se numără: Michelle Pfeiffer, George Clooney, Al Pacino, jack Nichoson..

Despre zodia Taur, în general:

Perseverent si ferm, iubeste luxul si siguranta. Este un prieten credincios si un dusman neînduplecat.

Un Taur autentic gândeste si actioneaza conform realitatii. El îsi cunoaste limitele, iubeste ordinea, este obiectiv, nu amesteca obligatiile cu distractia, este rabdator, rezistent, practic, iubeste muzica si arta si mai ales placerea. Este adeptul naturaletei, al lipsei de complicatii. Este inimos, sociabil si are simtul umorului. Schimbarile nu-i stau în fire. Are nevoie de siguranta. Gândurile si sentimentele lui sunt ghidate de ideea de proprietate, chiar daca este vorba despre cea a partenerului. Daca Soarele este prost aspectat în horoscop, nativul Taur poate fi dominat de dorinta de comoditate si de placeri, dar si de încapatânare, gelozie.

Despre femeia Taur

Personajul feminin al acestui semn zodiacal reprezintă tipul femeii feminine, atrăgătoare. Femeia Taur este în general o femeie blândă şi odihnitoare. Are chipul prospeţimii primăvăratice, al plăcerilor lacome.

* Ah, cât de familiară mi-e partea aceasta, cea cu plăcerile lacome )

Iubeşte natura, florile, şi are mult bun gust.

Pentru ea aspectul sexual este de maximă importanţa. Se emotioneaza încet sub crusta groasă a materialismului şi are nevoie de un partener expert şi răbdător.

Născută sub semnul planetei Venus întruchiparea iubirii, nu face nici un efort pentru a place, a duce în ispită. Adesea gingaşă, feminină, este suficient să-şi arunce ochii o clipă asupra bărbatului dorit. O scurtă privire pe sub gene farmecă, promite. Magnetismul ei erotic natural, neprefăcut, captează interesul bărbaţilor. Ei se simt subjugaţi, de această fiinţă plină de feminitate şi promisiuni.

Mulţi dintre ei cred că o pot cuceri cu uşurinţă şi nu ştiu că se află în faţa unei cetăţi cu ziduri înalte. Nu este o uşuratică. Dimpotrivă, pretenţiile şi exigenţa ei în alegerea partenerului bat departe, spre căsătorie.

Când priveşte printre gene cu mult farmec, ea evaluează, cântăreşte personajul din faţă cu multă agilitate. Bărbatul care doreşte o aventură cu ea are şanse zero dacă trece direct la subiect, fără introducere. Când este curtată, sensibilă fiind, simte spontan prefăcătoria, dorinţele mascate. Fiindcă posedă o rară intuiţie dublată de calcul rece.

Când întalneşte o persoană pe care o antipatizează nu declanşează o campanie de distrugere a persoanei respective, ci pur şi simplu o evită. Această femeie îşi poate trata duşmanii cu o indiferenţă glacială, dar dacă te numeri printre prietenii ei îţi va fi loială indiferent de perioadele prin care treci. Hotărârea cu care îţi este alături la bine şi la greu face ca relaţia dintre Damon şi Pythias să pară o cunoştinţă întâmplătoare. Poţi să circuli prin oraş cu trotineta, să te caţări pe un catarg de steag, să ajungi la mititica sau să te duci la birou cu margarete puse dupa urechi, ea va găsi întotdeauna o modalitate de a-ţi justifica gesturile, căci eşti prietenul ei.

Dar dacă nu îi acorzi în schimb acelaşi devotament total va sta îmbufnată într-un colţ, ca un nor negru, apăsător, plin de sentimente reprimate. Însă asta nu are nici o legătura cu gelozia. Femeia Taur nu va lua în serios hobby-ul masculin al privitului după fete. Spre deosebire de Leoaice sau de cele din semnul Berbecului, fata noastră nu se va face purpurie la faţă de furie, de fiecare dată când admiri în mod deschis o fată draguţă.

E nevoie de mult mai mult decât un flirt uşor sau un sărut aplicat pe obrazul unei bune prietene ca să-i stârneşti furia taurină. Dacă depăşeşti limita a ceea ce consideră ea că ar fi fair play, se poate transforma într-un monstru al terorii, dar graniţa respectivă e trasată cu linii foarte generoase. Deci poţi să îi faci cu ochiul drăgălaşei casieriţe de la magazin, dar nu îi pune prea mult răbdarea la încercare, căci, deşi pare nesfârşită, îşi are, totuşi, limitele ei. Dacă n-ai văzut-o niciodată furioasă, fă bine şi nici n-o stârni!

Despre căsnicia cu femeia Taur

Maternitatea i se potriveşte de minune. Îi va alinta pe bebeluşi şi va adora copiii foarte mici, dar când progeniturile se fac mai mărişoare e posibil ca mama lor sa devină prea severă şi pretenţioasă, căci îi vine greu să accepte schimbarile derutante ale adolescenţei. Mama tauriana se infurie cand e incalcata disciplina.

Nu va suporta sfidarea si nu va tolera lenea si neglijenta, asa ca cei mici vor trebui sa-si tina camerele in perfecta ordine. in afara de aceste impedimente, ea va fi un parinte bun; copiii si-o vor aminti ca fiind in primii ani o figura calda, protectoare, iar la maturitate o prietena cu mult simt al umorului. Anii intermediari, cind nerabdarea adolescentina se va ciocni cu incapatinarea Taurului, pot lasa unele amintiri neplacute…

Prin Viena

Dragii mei sunt în Viena și mă relaxez..Nu mi-e dor de casă, dar îmi lipsește patul meu, camera mea. E frig aici, dar stilul cochet al orașului și goticul arhitecturii clădirilor mă face să mă simt ca prințesa Sissy a secolului nostru..

Pun și poze curând..

Vă pup.